Totul despre RCA

O R D I N
pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de  răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de  vehicule

  În conformitate cu dispozițiile art.  53 din  Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din  data de 22 noiembrie 2011, prin care s-au adoptat Normele privind asigurarea obligatorie de  răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de  vehicule,
în temeiul prevederilor art.  4 alin. (26) și (27), art.  5 lit.  c),  art.  8 alin. (1)  și ale  art.  47  pct. 2 lit.  k) din  Legea nr.  32/2000 privind activitatea de  asigurare și supravegherea asigurărilor, cu  modificările și completările ulterioare,

președintele Comisiei de  Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:




  Art.  1. — (1)  Începând cu data publicării prezentului ordin se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
  (2)  Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de  vehicule sunt prevăzute în  anexa care face parte integrantă din  prezentul ordin.
  (3)  La  data intrării în  vigoare a prezentului ordin se  abrogă Ordinul președintelui Comisiei de  Supraveghere a Asigurărilor nr.  5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de  răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  344 din  25  mai 2010.

  Art.  2. — Asigurătorii autorizați vor  lua  toate măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor normelor puse în aplicare prin prezentul ordin și răspund de  instruirea corespunzătoare      a       personalului propriu și a intermediarilor privind contractarea asigurărilor obligatorii în  condiții adecvate, cu  respectarea prevederilor legale în materie.

  Art.  3.  —  Direcțiile de  specialitate din  cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor  asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Președintele Comisiei de  Supraveghere a Asigurărilor,
Constantin Buzoianu

București, 29  noiembrie 2011

  N O R M E
privind asigurarea obligatorie de  răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de  vehicule

 PARTEA I

Contractul de  asigurare de  răspundere civilă pentru prejudicii produse terților și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării RCA

TITLUL I

Prevederi introductive

  Art.  1. — (1)  În conformitate cu prevederile art.  49 din  Legea nr.  136/1995 privind asigurările și reasigurările în  România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de  răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de  vehicule, de  care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Nu intră sub incidența asigurării răspunderea decurgând din  executarea unui contract de transport de  bunuri efectuat cu  titlu  oneros.
  (2)  Contractul de  asigurare obligatorie de  răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de  vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.
  (3) Condițiile contractuale pentru asigurarea obligatorie RCA sunt reglementate de prevederile Legii nr.  136/1995, cu modificările și completările ulterioare, și de  prezentele norme.

  Art.  2. — În înțelesul prezentelor norme, termenii și expresiile de  mai jos  au  următoarele semnificații:
  1.  teritoriu în  care staționează în  mod obișnuit vehiculul
reprezintă:
  a)   teritoriul  statului  în  care  vehiculul  este înmatriculat/înregistrat permanent ori  temporar;
  b)  teritoriul statului în  care s-a  eliberat vehiculului un  semn distinctiv, în situațiile în care nu se solicită înmatricularea/înregistrarea unui anumit tip de vehicul, dar vehiculul respectiv primește un semn distinctiv similar numărului de  înmatriculare/înregistrare sau unei polițe de  asigurare de răspundere civilă auto;
  c)   teritoriul  statului  în   care  proprietarul  sau  utilizatorul vehiculului este rezident permanent, în  cazurile în  care pentru anumite   tipuri   de    vehicule   nu    se    solicită   plăcuță   de înmatriculare/înregistrare ori nu se atribuie un alt semn distinctiv; d) teritoriul statului în care s-a  produs accidentul, în cazurile
în care vehiculele care au  fost implicate într-un accident nu  au număr de  înmatriculare/înregistrare sau acesta nu  corespunde ori  nu  mai corespunde vehiculului respectiv, în  scopul stabilirii despăgubirilor, conform prevederilor prezentelor norme;
  2.  proprietar/coproprietar al  vehiculului —  persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale  vehiculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale  dreptului de  proprietate;
  3. utilizator al vehiculului — persoana fizică sau juridică căreia, în baza unui contract încheiat  cu proprietarul/coproprietarul, i s-a  atribuit pe  o anumită perioadă dreptul de  folosință a unui vehicul;
  4. poliță de  asigurare RCA — forma scrisă a contractului de asigurare obligatorie de  răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de  vehicule;
  5. vignetă — autocolantul care se  aplică pe  parbrizul vehiculului în loc  vizibil din  exterior, eliberat împreună cu  polița de  asigurare RCA;
  6. emitere electronică — subscrierea poliței RCA simultan cu înregistrarea și  stocarea instantanee în  sistemul informatic al asigurătorului a datelor cuprinse în poliță;
  7. bonus-malus —  sistem prin care asiguratul/utilizatorul se încadrează în una dintre clasele de  bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce  conduce la  majorarea primei de  asigurare), în funcție de istoricul de daunalitate realizat de asigurat/utilizator în perioada de  referință.

TITLUL II

Autorizarea asigurătorilor și condiții privind practicarea asigurării obligatorii RCA

  Art.  3.  —  (1)  Asigurătorii pot  practica asigurarea obligatorie RCA dacă sunt autorizați pentru desfășurarea activității de asigurare, în  conformitate  cu   prevederile Legii nr.   32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și  completările ulterioare, și  îndeplinesc cumulativ următoarele condiții speciale:
  a) sunt autorizați pentru subscrierea riscurilor de răspundere civilă a vehiculelor, prevăzute la lit. B clasa 10 din  anexa nr. 1 la Legea nr.  32/2000, cu  modificările și completările ulterioare;
  b)  dispun de  un  reprezentant de  despăgubiri în  fiecare stat situat în limitele teritoriale de acoperire a asigurării RCA, definite la art.  11  pct. 7 din  Legea nr.  136/1995, cu modificările și completările ulterioare, și ale  celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral;
  c) dispun de o rețea teritorială formată din  cel puțin o unitate, sucursală ori agenție, înregistrată la oficiul registrului comerțului, în fiecare județ și în municipiul București, cu  excepția județului Ilfov, atât pentru activitatea de  contractare a asigurării, cât  și pentru cea de constatare și lichidare a daunelor pentru vehicule;
  d)  în  cadrul fiecărei unități și  subunități dispun de  personal specializat pentru activitatea de  constatare și  de  lichidare a daunelor auto și efectuează plăți de despăgubiri în fiecare județ și în municipiul București, cu  excepția județului Ilfov;
  e) dispun, atât pentru sediul central, cât  și pentru subunități, de o dotare cu tehnică de calcul și software adecvate și de personal care să  permită contractarea asigurării RCA, ținerea unor evidențe detaliate privind încheierea, derularea și încetarea asigurării RCA și  transmiterea în  format electronic a  acestor informații către baza de  date CEDAM;
  f) desfășoară activitatea privind încheierea asigurării obligatorii RCA prin intermediari numai la:
—   sediile  principale  sau  secundare  ale    brokerilor  de asigurare și/sau de  reasigurare ori,  după caz, ale  asistenților în brokeraj persoane juridice;
—  sediile principale sau secundare ale  asiguraților ori  ale potențialilor asigurați persoane juridice;
— domiciliul sau, după caz, reședința asiguraților ori a potențialilor asigurați persoane fizice;
— domiciliul sau, după caz, reședința asistenților în brokeraj persoane fizice;
— sediile principale sau secundare ale  asigurătorilor;
  g)   dețin  un   program  de   reasigurare care garantează o reținere proprie prudențială;
  h) sunt membri ai Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), precum și ai Asociației „Fondul de protecție a victimelor străzii”.
  (2)  Condițiile pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, prevăzute la  alin. (1),  trebuie îndeplinite pe  toată perioada de valabilitate a autorizării de  către asigurătorii autorizați pentru practicarea acestei asigurări.
  (3) Asigurătorii care au  fost autorizați să practice asigurarea obligatorie RCA își  asumă răspunderea pentru toate polițele RCA și  pentru toate erorile sau omisiunile apărute la  emiterea polițelor de  asigurare RCA fie  direct, fie  prin intermediarii în asigurări.

  Art.   4.   —   (1)   În   vederea  autorizării  pentru  practicarea asigurării obligatorii RCA, asigurătorii solicitanți trebuie să depună o  cerere la  Comisia de  Supraveghere a Asigurărilor, împreună cu  o documentație care cuprinde următoarele:
  a)  documentația din  care să  rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.  3 alin. (1)  lit. a);
  b)  lista reprezentanților de  despăgubiri prevăzuți la  art.  3 alin. (1)  lit. b);
  c) lista unităților teritoriale ale  asigurătorului unde acesta desfășoară activitățile prevăzute la  art.  3  alin. (1)  lit.  c)  și  d), însoțită de  actele doveditoare, eliberate de  oficiul registrului comerțului, care atestă existența acestor unități teritoriale;
  d) lista sediilor aparținând persoanelor juridice cu care asigurătorul are  încheiate contracte de mandat pentru desfășurarea activității de  contractare a asigurării, însoțită de actele doveditoare, eliberate de  oficiul registrului comerțului, care atestă existența acestor unități teritoriale;
  e)  lista personalului specializat în  activitatea de  constatare și   lichidare  a   daunelor  auto,  structura  de   lucru  necesară efectuării plăților de  despăgubiri, precum și alte informații utile, centralizate, conform modelului prezentat în anexa nr. 4, pentru fiecare unitate teritorială, sub semnătura conducătorului societății;
  f) declarația conducătorului societății, precum și a conducătorului compartimentului de specialitate cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la  art.  3 alin. (1)  lit.  e),  iar  în cazurile în care activitatea de contractare a asigurării obligatorii RCA se desfășoară și prin intermediari autorizați, documentația va cuprinde, în completare, și copiile declarațiilor intermediarilor privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.  3 alin. (1)  lit.  e), pentru zonele în care asigurătorul nu  deține unități proprii;
  g) nota de fundamentare, care să cuprindă în mod obligatoriu tarifele de  primă pentru primii 2 ani  și  metodele actuariale de calcul utilizate pentru stabilirea tarifelor de  primă, potrivit prevederilor art.  21,  precum și o estimare a indicatorilor specifici pentru o perioadă de  5 ani;
  h) declarația conducătorului societății privind îndeplinirea condițiilor necesare respectării prevederilor art.  20  alin. (5).
  (2) Asigurătorul cu sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene se  consideră autorizat pentru practicarea asigurării obligatorii RCA pe teritoriul României de la data la care Comisia de  Supraveghere a Asigurărilor îi transmite notificarea primită de  la autoritatea competentă a statului membru în care se  află sediul social.
  (3) Asigurătorii RCA au obligația de a comunica Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor orice modificare și/sau completare a informațiilor transmise potrivit alin. (1),  în termen de 30 de zile de  la data modificării sau completării.

  Art.  5. — (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide acordarea autorizației pentru practicarea asigurării obligatorii RCA în   urma  analizei  documentelor  depuse,  precum  și   a analizei indicatorilor care atestă faptul că  asigurătorul poate gestiona această formă de  asigurare în  condiții compatibile cu reglementările privind practica prudențială.
  (2)  Autorizația poate fi retrasă sau suspendată de  Comisia de  Supraveghere a Asigurărilor, în condițiile legii.

  Art.  6.  —  (1)  Asigurătorii RCA au  obligația de  a  transmite Comisiei de  Supraveghere a Asigurărilor, în  termen de  30  de zile  de  la data autorizării, următoarele documente:
  a) dovada raporturilor juridice de  reasigurare;
  b) copie a mandatului BAAR pentru eliberarea de cărți verzi, în calitate de  membru al biroului național;
  c)  copie a  documentului care atestă afilierea la  Asociația „Fondul de  protecție a victimelor străzii”.
  (2) Asigurătorii RCA au  obligația de  a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor copia actului adițional care modifică și/sau completează contractul de  reasigurare transmis potrivit alin.(1)  lit. a),  în termen de  30  de  zile  de  la data modificării sau completării.
  (3)  Asigurătorii RCA care au  notificat Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor desfășurarea activității de asigurare de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul altor state membre ale  Uniunii Europene, potrivit prevederilor Legii nr.  32/2000, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a-și desfășura activitatea cu  respectarea prevederilor legale naționale ale  țărilor respective.
  (4) Asigurătorii care au  dreptul de  a practica asigurarea obligatorie RCA pe  teritoriul României, în  baza dreptului de stabilire  și   a   libertății  de   a   presta  servicii,  își   desfășoară activitatea cu  respectarea prevederilor prezentelor norme.

  Art.  7.  —  (1)  În  aplicarea prevederilor art.  53  din  Legea nr.  136/1995, cu  modificările și completările ulterioare, precum și  ale   art.   5  lit.  c)  din   Legea nr.  32/2000, cu  modificările și completările ulterioare, având în vedere elaborarea și publicarea prezentelor norme, gestionarea programului de  monitorizare a activității asigurătorilor care practică această asigurare, dezvoltarea și  întreținerea bazei de  date CEDAM, precum și pentru protejarea corespunzătoare a intereselor asiguraților, se prelevă o cotă procentuală de  1,00% din  volumul primelor de asigurare brute încasate lunar pentru asigurarea obligatorie RCA.
  (2)  Sumele determinate prin aplicarea cotei procentuale de
1,00% asupra volumului lunar al  primelor de  asigurare brute încasate se  virează în fiecare lună, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, în contul Comisiei de  Supraveghere a Asigurărilor. Taxele datorate se stabilesc la  nivelul leului, fără subdiviziuni, prin rotunjire la  un leu   pentru  fracțiunile  de   peste  50   de   bani  inclusiv  și  prin neglijarea fracțiunilor de  până la 49  de  bani inclusiv.
  (3)  Cota procentuală menționată la  alin. (1)  și  (2)  poate fi modificată în  funcție de  realizarea obiectivelor prevăzute mai sus.

  Art.   8.  —  (1)  Asigurătorii RCA au  obligația de  a  întocmi evidențe lunare privind asigurarea obligatorie RCA, potrivit structurii  tarifelor  de   prime  prezentate  Comisiei  de Supraveghere a Asigurărilor.
  (2)  Concomitent cu  virarea sumelor datorate, asigurătorii RCA vor  transmite Comisiei de  Supraveghere a Asigurărilor, până în  ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, atât în scris, cât  și în format electronic, raportările elaborate în baza evidențelor menționate la alin. (1), potrivit modelelor prezentate în anexele nr.  5, 6, 7 și 8.
  (3) În cazul transmiterii unor situații rectificative pentru anexa nr.  7, acestea se  vor  face în forma prevăzută în anexa nr.  7a).

  Art.  9.  —  (1)  Pentru activitatea de  constatare și  lichidare a daunelor auto, asigurătorii RCA au  obligația de  a dispune de personal specializat, împuternicit pentru a  acționa în  numele asigurătorului cu  care are  încheiat contractul de  muncă.
  (2) Asigurătorii RCA au  obligația de  a publica pe  site  și de  a actualiza periodic toate datele necesare, care să le permită persoanelor prejudiciate accesul direct la informațiile privind procedura de avizare și constatare a daunelor, precum și informații privind personalul cu  atribuții în  constatarea și lichidarea daunelor.

  Art.  10.  — (1) Asigurătorii emitenți de polițe de asigurare RCA pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în  România au obligația de  a transmite către baza de  date CEDAM informații complete privind polițele de asigurare RCA încheiate direct sau prin intermediari.
  (2) Asigurătorii RCA sunt obligați să transmită către baza de date CEDAM prin sistem informatic, utilizând un  mediu de comunicare electronică, toate informațiile privind încheierea asigurării obligatorii RCA și  data de  încetare a valabilității sau de  reziliere a documentelor de  asigurare, precum și  informații cu  privire la daunele înregistrate în  baza polițelor de  asigurare RCA ca   urmare  a  unor  evenimente  produse  pe   parcursul derulării contractului de  asigurare.

  Art.  11.  —  (1)  Asigurătorul RCA este obligat să  numească reprezentanți de despăgubiri în fiecare stat membru, cu excepția statului membru în care a obținut autorizația pentru practicarea asigurării de răspundere civilă a vehiculelor. Reprezentantul de despăgubiri are  sediul în  statul unde a fost numit, în  cazul în care este persoană juridică, sau este rezident ori  se  stabilește în  statul membru în  care este numit, în  cazul în  care este persoană fizică.
  (2)  Numirea unui reprezentant de  despăgubiri nu  reprezintă înființarea unei filiale a asigurătorului RCA.

  Art.    12.    —    (1)    Reprezentantul   de    despăgubiri   este împuternicit să  instrumenteze daunele în  numele și  în  contul asigurătorului RCA și să  reprezinte asigurătorul RCA. În  acest scop, reprezentantul de despăgubiri întocmește dosarul de daună și ia toate măsurile necesare pentru soluționarea cererilor de  despăgubire pretinse de  partea prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în  urma unui accident, drept consecință a utilizării vehiculului:
  a)  pentru care asigurarea de  răspundere civilă a fost emisă de  către un  asigurător ori  de  filiala acestuia în  alt  stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are sediul;
  b) care provine din  alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are  sediul; și
  c)  pentru prejudiciul produs în  alt  stat membru decât cel  în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are  sediul.
  (2)  Reprezentantul de  despăgubiri poate acționa pentru mai mulți asigurători RCA.

  Art.  13.  —  (1)  Reprezentantul de  despăgubiri trebuie să  fie autorizat să  reprezinte asigurătorul RCA cu  puteri depline, inclusiv cu  drept de  dispoziție în  fața părții prejudiciate, să  i se atribuie competența necesară pentru a răspunde pretențiilor de despăgubire justificate ale  părții prejudiciate și să fie apt  să examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este rezidentă sau își are  sediul.
  (2)  Numirea unui reprezentant de  despăgubiri nu  exclude dreptul părții prejudiciate de a institui proceduri directe împotriva persoanei  care  a   cauzat  prejudiciul  sau  a   asigurătorului acesteia, după caz.

  Art.  14.  —  (1)  Asigurătorul RCA este obligat să  informeze Asociația „Fondul de  protecție a victimelor străzii” cu  privire la numele și prenumele, data nașterii și adresa ori punctul de lucru ale  reprezentantului de despăgubiri, în cazul în care acesta este reprezentat de  o persoană fizică, sau cu  privire la  denumire și sediu, în cazul în care este reprezentat de  o persoană juridică, precum și  cu  privire la  toate modificările în  privința reprezentantului, în termen de 7 zile  de la numire ori de la producerea modificărilor respective.
  (2) Asociația „Fondul de protecție a victimelor străzii” va înainta imediat aceste informații centrelor de informare naționale din  statele membre.

TITLUL III

Contractul de  asigurare

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

   Art.  15.  — (1)  Se  consideră că un vehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are  încheiat un contract de asigurare obligatorie de  răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de  vehicule, cu  valabilitate în  limitele teritoriale prevăzute la art.  11  pct. 7 din  Legea nr.  136/1995, cu modificările și  completările ulterioare, precum și  ale  celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit în continuare asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto sau asigurarea obligatorie RCA.
  (2)  Contractul de asigurare RCA se încheie cu un asigurător care are  dreptul de  a practica pe  teritoriul României asigurarea obligatorie RCA.

  Art.  16.  — (1) La încheierea asigurării obligatorii RCA pentru un vehicul aflat în evidența autorității de înmatriculare sau, după caz, de  înregistrare din  România, asigurătorul este obligat să emită asiguratului polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor, denumită în  continuare polița de  asigurare RCA, împreună cu vigneta și documentul internațional de asigurare.
  (2)  În  baza unui act  adițional, contractul de  asigurare RCA poate cuprinde clauze suplimentare, în condițiile în care acestea nu reduc sau nu restricționează drepturile unei părți prejudiciate ce  decurg din  asigurarea obligatorie RCA sau nu  contravin prevederilor legale.

  Art.  17.  — (1) Dovada existenței asigurării obligatorii RCA, în cazul controalelor efectuate de autoritățile abilitate, în conformitate cu  prevederile art.  64  din  Legea nr.  136/1995, cu modificările și completările ulterioare, o constituie:
—  polița de  asigurare RCA emisă de  asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, precum și vigneta aplicată pe  parbrizul vehiculului în loc  vizibil din  exterior pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România;
— documentul internațional de  asigurare;
—  documentele internaționale de  asigurare de  răspundere civilă a vehiculelor, eliberate de asigurători RCA din  străinătate, cu  valabilitate pe  teritoriul României și  numai pentru perioada menționată în  acestea, sau polița de  asigurare de  frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în  afara Spațiului Economic European și a Confederației Elvețiene.
  (2) Pentru vehiculele care staționează în mod obișnuit într-un stat membru, plăcuțele de înmatriculare atestă că biroul național din  statul membru este garant al plății despăgubirii către persoana prejudiciată într-un accident de  vehicul.
  (3)  În  cazul controalelor efectuate de  autoritățile abilitate, proprietarii sau utilizatorii vehiculelor înmatriculate ori înregistrate, care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României, au obligația să prezinte polița de asigurare RCA valabilă sau, în afara teritoriului României, documentul internațional de  asigurare.
  (4)  Asigurătorii RCA sunt obligați să  confirme valabilitatea polițelor  RCA  și   să   comunice  copii  ale   acestor  polițe  la solicitarea instanțelor de  judecată și a altor autorități publice, a regiilor autonome, la solicitarea asigurătorilor care s-au subrogat în  drepturile persoanei păgubite, precum și  la  solicitarea altor persoane fizice și juridice.

  Art.   18.  —  (1)  Documentul de  asigurare obligatorie RCA eliberat de  un  asigurător RCA în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui vehicul garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de  vehicule produse în  limitele teritoriale de  acoperire, în  conformitate cu  prevederile prezentelor   norme   sau   cu    dispozițiile   legislației   privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, ale statului în care acesta s-a  produs.
  (2)  În  limitele teritoriale de  acoperire a asigurării obligatorii RCA se  garantează, pe  baza aceleiași prime, acoperirea prejudiciilor în conformitate cu legislația în vigoare din  statul pe teritoriul căruia s-a  produs accidentul de  vehicul și  cu  cel  mai mare nivel de  despăgubire dintre cel  prevăzut în legislația respectivă și cel  prevăzut în contractul de  asigurare.
  (3)  În  cazul prejudiciului produs unui cetățean al  unui stat membru prin utilizarea unui vehicul staționat în mod obișnuit pe teritoriul României, în  timpul deplasării sale între două state membre în  care este valabil Tratatul privind instituirea Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național responsabil pentru teritoriul traversat și pe care s-a  produs prejudiciul, se vor  aplica prevederile prezentelor norme sau ale legislației statului în  care își  are  sediul asigurătorul emitent al poliței de  asigurare RCA.

  Art.  19.  — Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioadă determinată:
  a)  anual ori  semestrial, pentru vehiculele înmatriculate ori înregistrate în România, după caz;
  b) pe perioada de valabilitate a autorizației provizorii de circulație, pentru vehiculele care se înmatriculează sau se înregistrează provizoriu;
  c)  pe  perioada înmatriculării/înregistrării temporare, dar  nu mai mult de  15  luni;
  d) pe o perioadă de maximum 30 de zile  de la data dobândirii proprietății, dovedită cu documente justificative, pentru vehicule înmatriculate/înregistrate în  alte state membre, pentru care se solicită asigurarea în vederea înmatriculării/înregistrării în România;
  e)  pe  perioade de  câte o  lună, dar  nu  mai mult de  3  luni, pentru vehicule înmatriculate/înregistrate în  state terțe, pentru care se solicită asigurarea în vederea înmatriculării/înregistrării în România.

  Art.   20.   —  (1)   Polița de   asigurare RCA conține în  mod obligatoriu informații despre: părțile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele maxime de despăgubire stabilite de  asigurător, prima de  asigurare, clasa bonus-malus și  numărul de  înmatriculare/înregistrare ori numărul de  identificare al vehiculului, precum și statele în care acest document are  valabilitate.
  (2)  Forma și conținutul poliței de  asigurare RCA, precum și documentul internațional de asigurare sunt prevăzute în anexele nr.  1 a) și 1 b).
  (3)   Vignetele  vor   fi  executate  prin  Compania  Națională
„Imprimeria Națională” —  S.A. și  vor  avea forma și  conținutul prevăzute în anexa nr.  2.
  (4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va aloca fiecărui asigurător nou-autorizat o serie unică, prin tragere la  sorți, la sediul Comisiei de   Supraveghere  a  Asigurărilor,  care va   fi menționată pe  polițele de  asigurare RCA și pe  vignetă, cu respectarea întocmai a prevederilor alin. (1).
  (5)  Polițele de  asigurare RCA se  emit în sistem electronic. Art.  21.  — (1) Asigurătorii RCA au obligația de a stabili tarifele
de primă pentru fiecare categorie de vehicule, pe perioade de un an,  calculate pe  baze actuariale pentru limitele de  despăgubire stabilite în  baza prevederilor art.  24,  astfel încât să  garanteze permanent îndeplinirea obligațiilor ce decurg din  încheierea contractelor de  asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute în legislația în vigoare și plata contribuțiilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislația în vigoare, precum și acoperirea cheltuielilor de  achiziție și de  administrare.
  (2)  Sistemul de  corectare a primei de  asigurare de  bază va permite acordarea unor reduceri cumulate/succesive până la un nivel de  maximum 25%, cu excepția reducerilor acordate pensionarilor și persoanelor cu deficiențe locomotorii, precum și a celor stabilite prin sistemul bonus-malus, descris în prezentele norme.
  (3)  Limitele de  despăgubire stabilite de  către fiecare asigurător RCA, precum și  tarifele de  primă stabilite conform alin.  (1)    și   (2)    se   notifică  Comisiei  de   Supraveghere  a Asigurărilor  cel   târziu  cu   30   de   zile   înainte  de   începerea perioadei în care acestea pot  fi practicate, împreună cu întregul calcul actuarial ce  a stat la  baza stabilirii tarifelor primelor de asigurare, inclusiv datele statistice pe  care s-a   bazat acest calcul, precum și  o declarație a actuarului responsabil pentru calculul primei de asigurare cu privire la corectitudinea acestuia, însușită și semnată de conducătorul societății. Calculul actuarial trebuie să conțină prima de risc, incluzând estimarea frecvenței daunei și a daunei medii, pentru fiecare categorie de risc  pentru care este calculat tariful de  primă.
  (4) Tarifele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să  conțină primele de  asigurare de  bază, stabilite de către asigurător, pe  categorii de  vehicule, precum și  întregul sistem de corectare a primei de asigurare de bază în funcție de propriile criterii stabilite pentru creșterea/descreșterea primelor de  asigurare.
  (5)  Nerespectarea de  către asigurătorii RCA și de  către intermediarii în asigurări a prevederilor prezentului articol se va sancționa cu  retragerea autorizației de  a  practica asigurarea obligatorie RCA pentru asigurători și retragerea autorizației de funcționare a intermediarilor, conform art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu  modificările și  completările ulterioare, și  normelor emise în aplicarea acestei legi.
  (6)  Tarifarea asigurărilor RCA trebuie să  conțină sistemul bonus-malus. Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus-malus sunt cele menționate în titlul IV.

  Art.  22.  —  (1)  Asigurătorii RCA au  obligația de  a  asigura accesul potențialilor clienți la  tarifele de  primă practicate pe site-ul fiecărui asigurător RCA, la sediul social al acestuia, precum și la unitățile teritoriale.
  (2)  Asigurătorii RCA nu  pot  practica tarife de  primă diferite de  cele notificate Comisiei de  Supraveghere a Asigurărilor.

  Art.  23.  —  (1)  Prima de  asigurare se  calculează pentru un întreg  an   de   subscriere,  potrivit  tarifelor  de   primă  anuale practicate de  asigurător, aferente perioadei de  valabilitate a poliței de  asigurare RCA.
  (2)  Prima anuală de asigurare se calculează prin însumarea primelor lunare aferente fiecărei luni  de  valabilitate a poliței de asigurare RCA, prima lunară fiind calculată ca  raport de  1/12 din  tariful anual de primă practicat. Perioada mai mare sau egală cu  15  zile  calendaristice se  consideră lună întreagă.

  Art.  24.  — (1) Asigurătorii RCA au obligația de a stabili limite de   despăgubire,  care  nu   pot   fi  mai  mici  decât  limitele  de despăgubire stabilite de   către Comisia de   Supraveghere a Asigurărilor.
  (2)  Limitele de  despăgubire stabilite de  către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor sunt:
  a) pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de  numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul
2011, la un  nivel de  750.000 euro, echivalent în lei  la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de  Banca Națională a României. Pentru accidente produse începând cu  anul 2012, limita de  despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un  nivel de  1.000.000 euro, echivalent în  lei  la  cursul de  schimb al  pieței valutare la  data producerii accidentului, comunicat de  Banca Națională a României;
  b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în  unul și  același accident, indiferent de  numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse în anul
2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de  Banca Națională a României. Pentru accidente produse începând cu  anul 2012, limita de  despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un  nivel de  5.000.000 euro, echivalent în  lei  la  cursul de  schimb al  pieței valutare la  data producerii accidentului, comunicat de  Banca Națională a României.

  Art.  25.  —  În  cazul în  care în  unul și  același eveniment au fost prejudiciate mai multe persoane și valoarea totală a prejudiciilor depășește limitele de  despăgubire specificate în polița RCA, despăgubirea va  fi stabilită în funcție de  cota-parte din  valoarea prejudiciului ce revine fiecărei persoane îndreptățite la despăgubire pentru prejudiciile suferite în același accident.

CAPITOLUL II
Riscurile acoperite și excluderile

  Art.  26.  — (1) Asigurătorul RCA are  obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în  urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în  cererea de  despăgubire, dovedite prin orice mijloc de  probă. Fără a se depăși limitele de  despăgubire prevăzute în  contractul de  asigurare RCA, în  condițiile în  care evenimentul asigurat s-a  produs în  perioada de  valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:
  a)  vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
  b) pagube materiale;
  c) pagube reprezentând consecința lipsei de  folosință a vehiculului avariat;
  d)  cheltuieli de  judecată efectuate de  către persoana prejudiciată.
  (2)   Indiferent de   locul în  care s-a   produs accidentul de vehicul — pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât  și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de  asigurare RCA pentru:
  1. prejudiciul produs de  dispozitivele sau instalațiile cu  care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a  remorcii, semiremorcii ori  a atașului tractat de  vehicul;
  2. prejudiciul produs din  culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
—   a  condus  vehiculul  fără  consimțământul  explicit  sau implicit al asiguratului;
— nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;
—  nu  a respectat obligațiile legale de  ordin tehnic cu  privire la starea și siguranța vehiculului respectiv;
  3.  prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are  cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de  deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
  4. cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membri ai familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de  vehicul;
  5. prejudiciile   provocate   terților,   drept   consecință   a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că  nu  se  pune în  pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic.

  Art.  27.  — Asigurătorul nu  acordă despăgubiri pentru:
  1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu  are  răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
  a) într-un caz  de  forță majoră;
  b) din  culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;
  c)  din  culpa exclusivă a  unei terțe persoane, cu  excepția situațiilor prevăzute la art.  26  alin. (2)  pct. 5;
  2.   prejudiciile  suferite  de   conducătorul  vehiculului răspunzător de  producerea accidentului;
  3. următoarele situații:
  a)  prejudiciile au  fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au  fost provocate de  un  vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea sau utilizat de  aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;
  b) bunul avariat și vehiculul asigurat fac  parte din  patrimoniul comun al soților;
  c) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;
  4. prejudiciile cauzate în situațiile în care nu  se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu  are  răspundere;
  5.  partea din  prejudiciu care depășește limitele de despăgubire stabilite prin polița de  asigurare RCA, produs în unul și același accident, indiferent de  numărul persoanelor prejudiciate și de  numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
  6.  amenzile de  orice fel  și  cheltuielile penale la  care ar  fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de  producerea prejudiciului;
  7. cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de  producerea prejudiciului, chiar dacă în  cadrul procesului penal s-a  soluționat și latura civilă;
  8.  sumele pe  care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea  prejudiciului  este  obligat  să   le  plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori  distrugerea acestui vehicul;

  9. prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori  conducătorul auto răspunzător și  persoanele prejudiciate a existat un  raport contractual la data producerii accidentului;
  10.  prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a  produs accidentul, dacă asigurătorul poate dovedi că  persoanele prejudiciate știau că  vehiculul respectiv era  furat;
  11.  prejudiciile produse de  dispozitivele sau de  instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori  instalații de  lucru;
  12.  prejudiciile produse prin accidente survenite în  timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale  activității profesionale;
  13.  prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
  14.  prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în  timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are  directă legătură cu  respectivul atac sau război;
  15.  pretențiile ca  urmare a diminuării valorii bunurilor după reparație.

  Art.   28.  —  (1)  În  situația în  care persoana prejudiciată a contribuit din  culpă la  producerea accidentului sau la  mărirea prejudiciului, cel  chemat să  răspundă va  fi  ținut răspunzător numai pentru partea din  prejudiciu care îi  este imputabilă — culpa comună. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va  fi cea constatată prin orice mijloc de  probă.
  (2)   În   situația  în   care  nu   se   poate  stabili  întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se  va  stabili în  cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la  despăgubire în  proporția în  care nu  s-a făcut răspunzătoare de  producerea accidentului.

CAPITOLUL III
Perioada de  valabilitate a asigurării de  răspundere civilă a vehiculelor

  Art.  29.  — (1)  Răspunderea asigurătorului RCA începe:
  a) din  ziua următoare celei în care expiră valabilitatea poliței de  asigurare anterioare, pentru asiguratul care își  îndeplinește obligația încheierii asigurării cel  mai târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia;
  b)  din  ziua următoare celei în  care s-a  încheiat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă la momentul încheierii asigurării;
  c) din  momentul eliberării documentului de asigurare, dar  nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
  (2)  În  cazul înstrăinării unui vehicul în  baza unor acte civile sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data dobândirii calității de  titular al  înmatriculării/înregistrării vehiculului  de   către  noul  proprietar.  În   cazul  în   care  noul proprietar deține o asigurare obligatorie RCA pe  numele său, aceasta va  fi considerată valabilă chiar dacă nu  s-a  efectuat procedura de  înmatriculare/înregistrare pe  numele său.

  Art.  30.  — (1)  Răspunderea asigurătorului RCA încetează la ora   24,00 a  ultimei zile   de  valabilitate înscrise în  polița de asigurare RCA sau anterior acestei date în momentul radierii din evidența circulației.
  (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1),  pentru vehiculele pentru care se transmite dreptul de proprietate noului proprietar în  perioada de  asigurare ca  urmare a încetării contractelor de leasing, asigurările obligatorii RCA rămân în  vigoare până la expirarea perioadei de  valabilitate înscrise în  documentele de asigurare, fără modificarea primei de  asigurare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
—  noii  proprietari sunt utilizatorii prevăzuți în  documentele de  asigurare; și
— asigurătorul a încasat integral prima de asigurare aferentă perioadei de  valabilitate.

  Art.  31.  — (1) Pentru vehiculele care se radiază din  circulație sau pentru care asiguratul transmite dreptul de  proprietate în perioada de  asigurare, prima de  asigurare aferentă perioadei cuprinse între data începerii și data încetării răspunderii asigurătorului RCA se calculează prin însumarea primelor lunare stabilite în tariful de prime al asigurătorului RCA, corespunzător numărului de  luni  întregi de  asigurare cuprinse în  perioada de valabilitate a asigurării. Perioada mai mare sau egală cu 15 zile calendaristice se  consideră lună întreagă.
  (2)   În  situațiile menționate la  alin. (1),   asigurătorul este obligat să  restituie asiguratului, la  cererea scrisă a  acestuia, însoțită de  documentele doveditoare, diferența dintre prima de asigurare plătită și cea calculată conform alin. (1),  numai în cazurile în care nu  s-au plătit sau nu  se  datorează despăgubiri pentru evenimente produse în  perioada de  valabilitate a asigurării. În cazul în care asigurătorul RCA este obligat la plata unor despăgubiri pentru evenimente acoperite prin polița de asigurare, asigurătorul este îndreptățit să recupereze de la asigurat prima de  asigurare restituită acestuia la cerere.
  Art.  32.  — În cazul în care asiguratul nu respectă obligația de a înștiința asigurătorul RCA cu privire la modificarea informațiilor cuprinse în polița de asigurare, referitoare la vehicul și la proprietarul sau utilizatorul acestuia, asigurătorul RCA nu  va  fi obligat să  returneze diferența de  primă plătită.

CAPITOLUL IV
Obligațiile asiguratului

  Art.  33.  — (1) Asiguratul este obligat să înștiințeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA cu  privire la producerea evenimentului și  să  precizeze împrejurările cu  privire la  acest eveniment, iar  pe  parcursul investigațiilor referitoare la  acest eveniment să procedeze în conformitate cu instrucțiunile primite de  la asigurător.
  (2) Asiguratul este obligat să înștiințeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA, în scris, cu  privire la faptul că:
  a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de  la acesta;
  b)  procedurile penale sau administrative au  fost îndreptate împotriva lui  în legătură cu  evenimentul produs și să  informeze asigurătorul  RCA  imediat  cu   privire  la   demersul  acestor
proceduri, precum și la rezultatul acestora;
  c)    partea   prejudiciată   și-a   exercitat   dreptul   de    a    fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanță judecătorească sau către o  altă autoritate, în  situația în  care asiguratul află despre acest lucru;
  d)  informațiile înscrise în polița de  asigurare RCA au  suferit modificări intervenite în timpul valabilității asigurării.

  Art.  34.  —  Asiguratul este obligat, în  cel  mai scurt timp, să ofere părții prejudiciate, la  cererea acesteia, informațiile necesare pentru formularea cererii de  despăgubire, în  special numele și prenumele și locul de  rezidență ale  persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei; numele, prenumele și locul de  rezidență sau denumirea, sediul proprietarului ori  utilizatorului vehiculului; denumirea, sediul asigurătorului care a emis polița de  asigurare RCA, seria și numărul poliței de asigurare RCA, precum și numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat ori  numărul de identificare al acestuia.

CAPITOLUL V
Despăgubirea

  Art.  35.  —  Persoana prejudiciată are  dreptul să  înainteze cererea de  despăgubire către asigurătorul RCA, în cazul producerii unui risc  acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, potrivit prezentelor norme, sau către Asociația „Fondul de protecție  a  victimelor  străzii”,  în   cazul  producerii  unui  risc acoperit din  acest fond, potrivit art.  251 din  Legea nr. 32/2000, cu modificările  și   completările  ulterioare,  ori   către  BAAR,  în calitatea sa  de  birou gestionar.

  Art.  36.  —  (1)  În  termen de  cel  mult 3  luni  de  la  avizarea producerii evenimentului asigurat de  către partea prejudiciată ori  de  către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:
  a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar  prejudiciul a fost cuantificat;
  b) fie să notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu  a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de  despăgubire.
  (2) Dacă în termen de cel mult 3 luni  de la avizarea producerii evenimentului asigurat de  către partea prejudiciată ori  de  către asigurat,  asigurătorul  RCA nu   a  notificat  părții  prejudiciate respingerea pretențiilor de  despăgubire, precum și  motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.
  (3)  Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu  face obiectul unor cercetări efectuate de  autoritățile publice.
  (4)  Asigurătorul RCA are   obligația să  comunice în  scris asiguratului și  păgubitului intenția de  a  desfășura investigații privind producerea accidentului, în  termen de  maximum 5 zile
lucrătoare de  la data avizării daunei.
  (5)  Despăgubirea se  plătește de  către asigurătorul RCA în maximum  10   zile   de   la   data  depunerii  ultimului  document necesar stabilirii răspunderii și  cuantificării daunei, solicitat în scris de  către asigurător, sau de  la  data la  care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe  care este obligat să  o plătească.
  (6)  În situația în care dosarul de daună conține toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire și cuantificării daunei, despăgubirea se plătește de către asigurătorul  RCA  în   maximum  10   zile   de   la   completarea dosarului, dar  nu  mai târziu de  3 luni  de  la avizarea producerii evenimentului asigurat de  către partea prejudiciată ori  de  către asigurat.
  (7)  Asigurătorul RCA este obligat să  elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile  de la înregistrarea solicitării acestuia, un  certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani  de  relații contractuale, sau absența acestor daune.
  (8) Certificatul privind daunele înregistrate trebuie să conțină în  mod obligatoriu următoarele informații: nume/denumire asigurat, CNP/CUI, datele vehiculului, numărul poliței de asigurare, perioada de valabilitate, clasa bonus-malus aferentă, data producerii evenimentului înregistrat, data plății despăgubirii.

  Art.   37.   —   Dacă  asigurătorul  RCA  nu   își   îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art.  36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător,se  aplică o penalizare de  0,2%, calculată pentru fiecare zi  de întârziere.

PARTEA a II-a
Norme tehnice privind avizarea, constatarea prejudiciilor și plata despăgubirilor

TITLUL I
Avizarea și constatarea prejudiciilor

  Art.  38.  — (1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de  vehicule, persoanele prejudiciate depun o  cerere de  despăgubire la  asigurătorul RCA cu  care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la   reprezentanța  de   despăgubiri,  la   Asociația  „Fondul  de protecție a victimelor străzii” ori  către BAAR, în  calitatea sa  de birou gestionar.
  (2)    Depunerea   cererii   de    despăgubire   cu    privire   la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să  comunice în  scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal.
  (3)   Asigurătorul  are   obligația  înregistrării  tuturor documentelor depuse la dosarul de  daună.

  Art.  39.  —  (1)  În  cazul în  care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se  adresează asigurătorului său de  bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, precum și modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv costul reparațiilor părților componente sau ale  pieselor avariate ori  costul de  înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de  demontare și montare aferente reparațiilor și  înlocuirilor necesare ca  urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de  vehicul sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.
  (2)  În  situația respectării prevederilor alin. (1),  asigurătorul de  bunuri al  persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de  la  asigurătorul RCA al  persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere. (3)  Eventuala diferență de  despăgubire, rezultată din  modul
de  calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe  contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de  la  asiguratul persoană vinovată, dacă despăgubirea plătită din  asigurarea facultativă nu  depășește limita de  despăgubire ce  poate fi  acordată de  asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de  asigurare.

  Art.  40.  — (1)  Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semnează de toate persoanele care iau  parte la întocmirea acestuia.
  (2)  Eventualele obiecții ale  părților cu  privire la  prejudiciile constatate vor  fi menționate în procesul-verbal sau într-o anexă la acesta.
  (3)  Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnătura persoanelor precizate la alin. (1).
  (4)  Dacă prin demontarea sau reparația bunului avariat au rezultat și alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au  putut fi constatate inițial, se va întocmi un  proces-verbal suplimentar de  constatare a pagubelor.

  Art.  41.  —  La  momentul efectuării constatării, asigurătorul RCA este obligat să  elibereze persoanei prejudiciate o copie a procesului-verbal de constatare a pagubelor sau o notă de constatare, în  care să  se  indice și  numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în unul și același accident și soluțiile tehnice adoptate: înlocuire sau reparație, precum și lista documentelor necesare a fi depuse de către păgubit pentru finalizarea dosarului de  daună și efectuarea plății.

  Art.  42.  — Asigurătorii RCA pot  acorda despăgubiri și în cazul în  care persoana păgubită a procedat la  repararea vehiculului avariat, înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea prejudiciului, dacă împrejurările și cauzele producerii evenimentului asigurat, precum și  cuantumul pagubei rezultă din  actele aflate la dosar. În asemenea situații stabilirea mărimii cuantumului pagubelor se  face în  baza datelor consemnate în constatarea amiabilă, în actele încheiate de organele de poliție, de unitățile de pompieri sau de celelalte autorități publice competente, a  documentațiilor privind costul efectiv al reparațiilor efectuate, coroborate cu prețurile practicate de unitățile de specialitate, a declarațiilor scrise ale  părților implicate în  accident și  ale  martorilor cu  privire la  accidentul produs, precum și a altor dovezi prezentate, coroborate cu propriile constatări ale  asigurătorului, rezultate în urma examinării reparațiilor executate la vehicul și,  după caz, a înlocuirii eventualelor părți componente sau piese avariate, precum și cu investigațiile în  legătură cu  dinamica accidentului, localizarea acestuia etc. Și în aceste cazuri datele constatate vor  fi consemnate în  procesul-verbal de  constatare a  pagubelor la vehicule, care va  fi semnat de  toate persoanele care iau  parte la întocmirea acestuia.

TITLUL II
Stabilirea despăgubirilor

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

  Art.  43.  —  Despăgubirile se  stabilesc în  conformitate cu art.  54  din  Legea nr.  136/1995, cu  modificările și  completările ulterioare, în baza poliței RCA, cu respectarea prevederilor legale în  vigoare, pe  baza elementelor cuprinse în  formularul „Constatare amiabilă de  accident” ori  pe  baza actelor eliberate de  persoanele care au  competențe să  constate accidentele de vehicule, pe baza înștiințării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum și a oricăror mijloace de  probă, ori  prin hotărâre judecătorească.

  Art.  44.  — Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din  documentele existente în dosarul de  daună — constatare amiabilă de  accident, acte eliberate de  persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de  constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă — rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.

  Art.  45.  — Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care:
  1. se formulează pretenții de  despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu  excepția lipsei de  folosință a  mijloacelor de transport cu  care persoana prejudiciată își  realizează obiectul de  activitate și pentru care deține licență și autorizare în  acest sens, dar  numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de  transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosință se determină luându-se  în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparține păgubitului și se  face cu  înscrisuri doveditoare;
  2.  se  formulează pretenții de  despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, obiecte din  platină, aur  sau argint, mărci poștale, timbre, precum și pentru dispariția sau distrugerea banilor;
  3.  nu  se  pot  trage concluzii cu  privire la  persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și  la  cuantumul prejudiciilor produse.

  Art.  46.  — În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se  stabilesc pe  cale amiabilă, dacă:
  1.  potrivit legii, acțiunea penală a  fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților;
  2. deși hotărârea instanței penale a rămas definitivă și irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar  urma să  se  facă ulterior;
  3.  deși acțiunea penală nu  poate fi  stinsă prin împăcarea părților:
  a)  s-a  dat  rechizitoriu de  trimitere în  judecată și  persoana prejudiciată își  ia  un  angajament scris prin care se  obligă să restituie de  îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de  hotărârea instanței penale în ceea ce  privește fapta, făptuitorul și vinovăția;
  b) sau, din  actele încheiate de autoritățile publice, rezultă atât răspunderea civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât  și vinovăția penală a  conducătorului auto care urmează să  fie trimis în  judecată după finalizarea cercetărilor aflate în  curs și persoana prejudiciată își  ia  un  angajament scris prin care se obligă să restituie de  îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția.

  Art.  47.  — La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii  bunurilor,  se   iau   ca   bază  de   calcul  pretențiile formulate de  persoanele păgubite, ținându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse  bunurilor,  fără  a   se   depăși  valoarea  acestora  din momentul producerii accidentului și nici  limitele de despăgubire stabilite prin polița de  asigurare RCA.

  Art.  48.  —  (1)  În  cazul în  care cuantumul despăgubirilor ca urmare a  avarierii ori  a  distrugerii bunurilor aparținând mai multor  persoane  în   unul  și   același  accident  de    vehicul depășește, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin polița de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în  procesul civil, indiferent de  numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se  acordă, în  limita acestei sume, fiecărei persoane păgubite, proporțional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în  polița de  asigurare și  totalul cuantumului despăgubirilor.
  (2)  În  cazul în  care cuantumul despăgubirilor ca  urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul și același accident de vehicul depășește, la data producerii accidentului, limita de  despăgubire stabilită prin documentul de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de  numărul persoanelor prejudiciate și  de  numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, despăgubirile se  acordă în limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de  fiecare persoană vătămată, fără însă a se depăși, la  data producerii accidentului, limita de  despăgubire stabilită prin polița de  asigurare RCA.

CAPITOLUL II
Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului

  Art.  49.  — La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
  1. în caz  de  vătămare corporală:
  a)  diferența dintre veniturile nete ale  persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din  fondurile bugetului asigurărilor sociale de  stat, pe  perioada spitalizării și  a concediului medical;
  b)  venitul mediu lunar net  realizat din  activități desfășurate de  persoana vătămată, probat cu  documente justificative, în cazul persoanelor care nu  au  calitatea de  salariat;
  c) salariul de  bază minim brut pe  economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la  data producerii accidentului în ultimul an  de  studii sau de  calificare;
  d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident — cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu  tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de  asigurări sociale prevăzute de  reglementările în vigoare;
  e)   cheltuielile  cu   îngrijitori  pe   perioada  incapacității  de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;
  f)    daunele   morale:   în    conformitate   cu    legislația   și jurisprudența din  România;
  2. în caz de deces:
  a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și  cele efectuate cu  îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu  documente justificative;
  b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu  documente justificative, de  la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;
  c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de  la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au  fost cauzate de  producerea accidentului;
  d)  daunele morale: în  conformitate cu  legislația și jurisprudența din  România.

CAPITOLUL III
Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii vehiculelor

  Art.  50.  —  (1)  Despăgubirile pentru vehicule nu  pot  depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici  limita de  despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.
  (2)  Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și  valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel  mult 25% din  valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În  cazul unei daune totale, dacă persoana  păgubită  face  dovada  radierii  din    circulație  a vehiculului avariat și a valorificării  integrale a acestuia  către o societate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menționată în  documentele fiscale justificative eliberate de  societatea respectivă, fără a putea depăși 25% din  valoarea vehiculului la data producerii accidentului.
   (3)  Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale  pieselor avariate ori  cu costul de  înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și  cele de  demontare și  montare aferente reparațiilor  și   înlocuirilor  necesare  ca   urmare  a  pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de  unitățile de  specialitate, la care se  adaugă cheltuielile cu  transportul vehiculului, precum și  cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art.  55.  Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea  de   vehicule,  părți  componente,  piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și reparație la vehicule.
  (4)  La  avarierea unui ansamblu sau subansamblu se  ia  în considerare înlocuirea numai a părților componente sau a pieselor care au  fost avariate.
  (5) Prin părți componente sau piese care necesită înlocuirea se înțelege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu  mai este posibilă din  punct de  vedere tehnic din cauza gradului de avariere al acestora ori,  cu toate că repararea este posibilă, costul de reparație, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și  cele de  demontare și  montare aferente depășesc valoarea de  nou a  părții componente sau a  piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de  demontare și montare aferente.
  (6)  Se  consideră că  a fost necesară revopsirea integrală a vehiculului atunci când părțile avariate din  cauza accidentului reprezintă minimum 50% din  suprafața totală exterioară a vehiculului respectiv.
  (7) Prețurile părților componente, ale  pieselor înlocuitoare noi și    ale    materialelor  sunt  cele  practicate  de    unitățile  de specialitate.
  (8)  În  cazurile în  care pentru repararea vehiculelor a  fost necesară procurarea directă de către deținător a unor părți componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este egal cu  prețul de  achiziție prevăzut în  actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport, taxe vamale, la care se adaugă TVA aferent, echivalat în lei la cursul de  schimb al  pieței valutare comunicat de  Banca Națională a României la data efectuării plății facturii de către păgubit, pentru piesele și  materialele cumpărate din  spațiul Uniunii Europene. Dacă piesele și materialele necesare efectuării reparației vehiculului sunt cumpărate din  afara spațiului Uniunii Europene, costul acestora este egal cu  costul de  achiziție prevăzut în actele de  cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de  transport și  orice alte taxe legate direct de  importul acestora, în  strictă conformitate cu  prevederile legale în  vigoare la  data efectuării operațiunii. În aceste cazuri costul părților componente, al pieselor sau al  materialelor nu  va  depăși prețurile de  vânzare practicate de unitățile de specialitate din  România, dacă acestea sunt comercializate și în România.
  (9)  Costul reparațiilor efectuate la  vehicule se  stabilește pe baza documentelor eliberate de  unitățile de  specialitate.
  (10) În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se  solicită plata despăgubirii înainte de  efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de  specialitate sau prevăzute în  sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto,  pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi  și materiale.
  (11) Dacă pentru unele părți componente sau piese ale vehiculului   nu    există   prețuri   practicate   de    unitățile   de specialitate, valoarea de  nou a acestora se  stabilește pe  baza prețurilor din  cataloagele pentru piese de  schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu prețurile din  cataloage ori cu cele practicate de unitățile de  specialitate, pentru părțile componente ori  piesele unor vehicule similare. În  cazul în  care prețurile din  cataloage sunt exprimate în  valută, se  va  calcula echivalentul în  lei  la cursul  de   schimb  al   pieței  valutare  comunicat  de   Banca Națională a României la data producerii accidentului.
  (12) Despăgubirile nu  pot  depăși:
  a) cuantumul despăgubirii, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului și nici  limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;
  b) cuantumul despăgubirii, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici  limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu  face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale.
  (13) Dauna totală se definește ca fiind situația în care cuantumul pagubei, așa cum a fost definit la alin. (3),  depășește 75% din  valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.
  (14) În  cazul unei daune  majore,  asigurătorul  RCA are obligația de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de  la  data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum și modul de  calcul al acesteia.
  (15) Se  definește dauna majoră ca  fiind dauna pentru  care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de  specialitate pentru evaluarea daunelor auto depășește 75% din  valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

CAPITOLUL IV
Stabilirea despăgubirii pentru cuplul tractor-remorcă/semiremorcă

  Art.  51.  —  (1)  Asigurarea obligatorie de  răspundere civilă pentru  prejudicii  produse  prin  accidente  a remorcilor/semiremorcilor are  acoperire doar dacă acestea nu sunt atașate unui vehicul tractor.
  (2)  În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor.
  (3)  Asigurătorul vehiculului tractor are  obligația de  a despăgubi partea prejudiciată, având totuși posibilitatea exercitării dreptului de regres asupra asigurătorului remorcii/semiremorcii, în  cazul în  care poate dovedi că  dauna s-a  produs ca  urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.
  (4)  În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este atașată vehiculului tractor, despăgubirea va fi suportată, în funcție de situațiile mai jos prezentate, de  către:
  a) asigurătorul vehiculului tractor, în situația în care vehiculul tractor     este     identificat     și   asigurat,     indiferent     dacă remorca/semiremorca este sau nu este identificată ori asigurată; 
  b)  Asociația „Fondul de  protecție a  victimelor străzii” sau biroul național al statului în care vehiculul tractor staționează în mod obișnuit, pentru vehicule înmatriculate în  alte state, în situația în  care vehiculul tractor este identificat și  neasigurat, indiferent   dacă  remorca/semiremorca   este  sau  nu    este identificată ori  asigurată;
  c) asigurătorul remorcii/semiremorcii, în situația în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată și  asigurată; după plata despăgubirii, asigurătorul remorcii/semiremorcii are  drept de regres împotriva persoanei vinovate de  producerea accidentului și,  după caz, împotriva asigurătorului vehiculului tractor, dacă aceștia vor  fi identificați ulterior;
  d) Asociația „Fondul de protecție a victimelor străzii”, în situația în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată și neasigurată.

  Art.  52.  —  (1)  Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se  stabilește scăzându-se din  valoarea de  nou a acestuia uzura corespunzătoare.
  (2)  Modalitatea de stabilire a valorii de nou și a uzurii corespunzătoare, prevăzute de prezentele norme, se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească.

  Art.  53.  — Prin valoarea de  nou a vehiculelor se  înțelege:
  a) pentru vehiculele de producție românească, prețul de comercializare de  nou, conform listelor de  prețuri de  la  unități de specialitate din  România, valabile la data producerii accidentului;
  b) pentru vehiculele de  producție străină, prețul de comercializare de  nou:
—  conform listelor de  prețuri de  la unități de  specialitate din România, valabile la  data producerii accidentului; sau, în  lipsa acestora,
—  pe  baza cataloagelor de  specialitate, echivalat în  lei  la cursul  de   schimb  al   pieței  valutare  comunicat  de   Banca Națională a României la data producerii accidentului;
  c) pentru tipurile de vehicule la care nu există prețuri stabilite sau pentru tipuri ori  modele care nu  se  mai fabrică, ultimul preț de comercializare (de  nou) al acelui tip/model de vehicul, comunicat de  producător, sau valoarea stabilită prin asimilare cu  prețul de  vânzare de  nou al unor vehicule care au  aspect și caracteristici tehnice similare, din  producția internă ori  externă.

  Art.  54.  — (1) Uzura vehiculului avariat se stabilește în raport cu  vechimea, utilizarea și  starea de  întreținere ale  acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se ține seama de costul reparațiilor curente ori capitale, inclusiv de costul de înlocuire a părților componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru menținerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculului. Valoarea acestora se stabilește în baza documentațiilor privind costul efectiv al reparațiilor sau al înlocuirilor respective.
  (2)  Criteriile pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la  vehicule sunt cele prevăzute în  tabelele nr.  1 și  2, cuprinse în anexa nr.  3.

Art.  55.  — Se  acordă despăgubiri și pentru:
  1.  acoperirea cheltuielilor făcute în  vederea limitării pagubelor, dacă au  fost necesare ca  urmare a accidentului și dacă sunt probate cu  documente justificative;
  2.  în  cazul vehiculelor avariate care nu  se  mai pot  deplasa prin forța proprie:
  a) acoperirea cheltuielilor de transport al vehiculului, cu excepția cazurilor de daună totală, la unitatea de specialitate din România cea mai apropiată de  locul accidentului care poate face reparația sau la  locul cel  mai apropiat de  adăpostire a vehiculului;
  b) cheltuielile de  transport până la localitatea de  domiciliu al persoanelor care au  efectuat voiajul în vehiculul avariat, fără a se putea depăși tariful prevăzut pentru transportul cu avionul — clasa economic;
  c) cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în vehicul, inclusiv în remorca/semiremorca tractată de acesta, până la destinație;
  d)  cheltuielile prevăzute mai sus  trebuie probate cu documente justificative.

  Art.  56.  — În cazul persoanei păgubite cu domiciliul/sediul în străinătate, deținătoare a vehiculului înmatriculat în străinătate, cuantumul despăgubirii se  stabilește astfel:
  1.  dacă reparația s-a  efectuat în  străinătate, despăgubirile urmând a se plăti în valută, costul reparației este cel prevăzut în documentația de reparație, avându-se în vedere avariile constatate de asigurător, precum și eventualele avarii suplimentare constatate cu  ocazia efectuării reparației, dacă producerea acestora se  justifică prin dinamica accidentului;
  2. în cazul în care reparația s-a  făcut în România și se solicită plata despăgubirii în valută, calcularea în valută a costurilor reparației, stabilite în  lei,  se  face la  cursul de  schimb al  pieței valutare comunicat de  Banca Națională a României la  data la care păgubitul a efectuat plata facturii de  reparație;
  3.  în  cazul în  care se  solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, costul pagubelor se  stabilește pe  baza evaluării făcute de asigurător, avându-se în vedere constatările făcute de  autoritățile publice competente, cumulul de  elemente reținute din  descrierea accidentului, care rezultă din  constatarea amiabilă de accident, cercetările efectuate de asigurător în legătură cu dinamica accidentului și întinderea prejudiciului, precum și, dacă este cazul, documentele prezentate ulterior privind plățile efectiv făcute de cel  păgubit. Calcularea în valută a despăgubirilor stabilite în  lei  se  face la  cursul de  schimb al pieței valutare, comunicat de  Banca Națională a României la data propunerii făcute de către asigurător persoanei păgubite și acceptate de  aceasta;
  4.  în  cazul în  care se  solicită plata în  lei  a  despăgubirii stabilite în valută, se va calcula echivalentul în lei al acesteia, la cursul  de   schimb  al   pieței  valutare  comunicat  de   Banca Națională  a   României  la   data  propunerii  făcute  de   către asigurător persoanei păgubite și acceptate de  aceasta;
  5. calcularea în valută a limitelor privind cuantumul despăgubirilor stabilite potrivit art.  24 se face la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de  Banca Națională a României la data producerii accidentului.

  Art.  57.  —  În  cazurile în  care despăgubirile urmează să  fie recuperate potrivit art.  58 din  Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, suma de  recuperat reprezintă:
a) despăgubirea stabilită în lei, în cazul în care plata acesteia s-a  făcut de  către asigurător în lei;
  b) despăgubirea stabilită și plătită în valută, echivalată în lei la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României la  data efectuării plății externe de  către asigurător.

CAPITOLUL V
Criterii pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la vehicule

  Art.  58.  — (1)  Pentru stabilirea valorii vehiculelor la data producerii evenimentului asigurat, din  valoarea de  nou a acestora se scade uzura valorică. Prin uzură valorică se înțelege acea parte din  valoarea vehiculului ce  se  pierde prin vechime, întrebuințare sau stare de  întreținere.
  (2) Uzura valorică se calculează prin aplicarea unui coeficient de  uzură asupra valorii de  nou a vehiculului la  data producerii evenimentului asigurat.
  (3) Coeficientul de uzură se stabilește în funcție de gradul de întrebuințare, de numărul de kilometri parcurși cu vehiculul, precum și  de  vechimea în  exploatare, exprimată în  unități de timp (ani), diferențiată pe categorii de vehicule, potrivit tabelelor coeficienților de  uzură nr.  1 și 2 cuprinse în anexa nr.  3.
  (4)  Pentru stabilirea coeficientului de  uzură al  unui vehicul sunt necesare:
  a)   data  introducerii  în   exploatare  de   nou  a   vehiculului respectiv, menționată în documentele de identificare a acestuia: carte de  identitate, certificat de  înmatriculare etc. sau, în lipsă, anul de  fabricație de  pe  placa de  origine a vehiculului;
  b) parcursul în kilometri realizat de  vehiculul respectiv de  la data  introducerii  lui   în   exploatare  de   nou  și  până  la   data producerii evenimentului asigurat.

  Art.  59.  —  (1)  În  cazul vehiculelor la  care se  cunosc datele menționate la art.  58  alin. (4),  pentru stabilirea coeficientului de uzură al vehiculului avariat se  caută în  tabelul coeficienților de uzură linia corespunzătoare vechimii în  exploatare, în  ani, și coloana corespunzătoare stării de  întreținere medie, la intersecția cărora se  va  găsi coeficientul de  uzură respectiv. Coeficienții de  uzură sunt determinați pentru un  parcurs mediu anual de:
— 7.500 km, pentru motocicluri;
— 15.000 km  pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de  până la  3,5  t, altele decât motocicluri, și  pentru cele al căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9;
— 20.000 km  pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de  3,5  t și  pentru cele al  căror număr de locuri pe  scaune este mai mare de  9.
  (2)  În cazul în care există diferențe între parcursul real și cel rezultat utilizându-se media anuală, coeficientul corespunzător stării de  întreținere medie se va corecta cu 0,5% pentru fiecare
1.000 km, fără a  se  putea depăși coeficienții corespunzători stărilor de  întreținere bună sau satisfăcătoare.
  (3)  Corecția se  face prin adunare, dacă parcursul real este mai mare decât parcursurile medii menționate la alin. (1),  ori prin scădere, dacă parcursul real este mai mic.

  Art.   60.   —  (1)   Pentru vehiculele al  căror parcurs în  km realizat până la data producerii evenimentului asigurat nu  este cunoscut, coeficientul de  uzură al  vehiculului avariat se stabilește în  funcție de  vechimea în  exploatare și de  starea de întreținere a acestuia, prevăzute în tabelele coeficienților de uzură nr.  1 și 2, cuprinse în anexa nr.  3.
  (2)  Starea de  întreținere a unui vehicul se  clasifică în:  bună, medie și satisfăcătoare.
  (3) Stabilirea stării de întreținere a vehiculului se face potrivit stării acestuia dinainte de  producerea evenimentului asigurat, pe  baza criteriilor de  mai jos:
  a) stare de întreținere bună — vehiculul prezintă: integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecție și capacelor de roți; vopseaua intactă, fără exfolieri sau urme aparente de  rugină a tablei; tapițeria fără pete, urme de  uzură prematură sau rupturi; cauciucuri uzate uniform, fără să  prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca  urmare a unui reglaj necorespunzător al  direcției; motorul fără scurgeri de ulei  pe părțile laterale sau pe capotajele interioare ale  spațiului afectat acestuia;
  b) stare de întreținere medie — vehiculul prezintă: deformări ale  caroseriei, barelor de protecție sau capacelor de roți  până la
10 dm2, însumat pe întreaga suprafață exterioară; degradări ale vopselei în ceea ce  privește luciul, cu  urme de  rugină aparentă pe o suprafața totală până la 10 dm2, cu exfolieri pe o suprafață totală până la 1 cm2; pete pe  tapițeria scaunelor;
  c)  stare de  întreținere satisfăcătoare —  vehiculul prezintă: deformări ale  caroseriei, barelor de protecție și capacelor de roți mai mari de  10  dm2, însumat pe  întreaga suprafață exterioară: degradări ale  vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafață totală mai mare de  1 cm2, cu  urme pronunțate de rugină aparentă și  zgârieturi; tapițeria deteriorată și  murdară; cauciucurile  uzate neuniform, cu   accentuări pe   unul dintre flancuri, ca  urmare a unui reglaj necorespunzător al  direcției; motorul cu  urme de  ulei   pe  părțile superioare și  laterale ca urmare a scurgerilor la  capacul distribuției, al  chiulasei sau pe lângă garniturile de  etanșare; joc  mare la volanul direcției.
  (4)  Cunoscându-se data introducerii în exploatare de  nou și starea sa de întreținere justificată tehnic, pentru stabilirea coeficientului de  uzură al vehiculului avariat se  caută în tabelul coeficienților de uzură linia orizontală corespunzătoare vechimii în exploatare, în ani, a acestuia și se stabilește un coeficient de uzură cuprins între cei  corespunzători stării de  întreținere bună și satisfăcătoare.

  Art.  61.  — (1) Pentru vehiculele care aveau executate înainte de  data producerii evenimentului asigurat reparații curente, inclusiv înlocuiri ale  părților componente sau ale  pieselor originale, stabilirea coeficientului de uzură se face pe baza relației:
Ur  = U x K, în care:
Ur  = coeficientul de  uzură recalculat al vehiculului;
U = coeficientul de uzură rezultat din  tabelele coeficienților de uzură, în baza datelor determinate potrivit art.  59;
K = coeficientul de  corecție a uzurii (A-a)/A, în care:
A = valoarea de  nou a vehiculului avariat;
a = costul total al reparațiilor curente, inclusiv al înlocuirilor de părți componente sau de  piese originale executate înainte de data producerii evenimentului asigurat, exclusiv cele efectuate ca  urmare a  unor accidente ori  a  unor defecte de  fabricație, pentru menținerea sau îmbunătățirea stării tehnice corespunzătoare a vehiculului, în  baza documentațiilor privind costul efectiv al acestora.
  (2)  Nu  se  pot  lua  în  calcul coeficienți de  uzură (U)  inferiori coeficienților minimali sau superiori celor maximali, pentru vechimea în  exploatare, parcursul realizat și  starea de întreținere  a  vehiculului  avariat,  prevăzuți  în  tabelele coeficienților de  uzură nr.  1 și 2 cuprinse în anexa nr.  3.

CAPITOLUL VI
Stabilirea despăgubirilor în cazul avarierii sau al distrugerii altor bunuri

  Art.  62.  —  (1)  Despăgubirile pentru clădiri, construcții sau alte bunuri se  stabilesc pe  baza prețurilor existente pe  piață la data producerii riscului asigurat, în limitele de despăgubire stabilite potrivit art.  24.
  (2)    În    cazul   în    care   persoanele   păgubite   prezintă documentații tehnice: devize de  reparații sau alte evaluări, acestea pot  fi  luate în  considerare la  stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă făcută de  asigurător.

CAPITOLUL VII

Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării sau al pieirii animalelor

  Art.  63.  —  (1)  Despăgubirile pentru animale se  stabilesc pe baza valorii de  pe  piața locală a  animalului respectiv la  data producerii accidentului.
  (2) Păgubitul va prezenta actul justificativ din  care să rezulte că  este proprietarul animalului respectiv.

TITLUL III
Plata despăgubirilor

  Art.  64.  — (1)  După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana  prejudiciată  va   preciza  modalitatea  de   plată:  în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unității de  specialitate.
  (2)  În  cazul în  care în  drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
  a) dacă nu  există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor  achita în cel  mult 15 zile  calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale  asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi  exercitată, în  mod alternativ, la  oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori  sucursala care a emis polița de  asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
  b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor  comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la  lit.  a),  urmând ca  în  termen de  cel  mult 30  de  zile calendaristice de  la  soluționarea obiecțiilor să  se  efectueze plata.
  (3)  În  cazul neformulării obiecțiilor în  termen de  30  de  zile, asigurătorul RCA nu  mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.
  (4)  Dacă asigurătorul RCA nu  își  îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2)  și  (3)  sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

  Art.  65.  — (1)  Odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va  menționa în scris că  a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite și că  nu  mai are  nicio pretenție de  la asigurătorul RCA și  de  la  asigurat în  legătură cu  prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depășește limita de despăgubire ce  poate fi  acordată de  asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de  asigurare RCA.
  (2)  Declarația de  acceptare a  despăgubirii, prevăzută la alin. (1),  va fi dată de asigurătorul CASCO în cazurile de regres. (3) În situația efectuării plății de către asigurătorul RCA direct
în  contul indicat în  declarația de  acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se  consideră a fi integral despăgubită dacă în  termen de  30  de  zile  de  la  data intrării sumei în  contul său bancar nu  a  notificat asigurătorului RCA eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata   efectuată   conține   elementele   necesare   identificării acesteia de  către creditor.

TITLUL IV
Sistemul bonus-malus

  Art.  66.  —  Sistemul bonus-malus este format din  categoria de  bază B0,  14  clase de  bonus și 8 clase de  malus. Clasa B0 este clasa atribuită unui asigurat nou, fără istoric în asigurare.

  Art.  67.  — Reducerea sau majorarea stabilită conform sistemului bonus-malus se aplică tarifelor notificate și practicate de  către societatea de  asigurare la  care asiguratul dorește să încheie asigurarea obligatorie de  răspundere civilă.

  Art.   68.   —  Perioada de  referință este anul calendaristic anterior datei de  emitere a poliței.

  Art.  69.  — (1) Pentru aplicarea unui malus sunt luate în calcul evenimentele pentru care a fost plătită cel  puțin o daună în perioada de  referință, în care se  reține responsabilitatea totală sau parțială a conducătorului auto, indiferent cine a condus vehiculul la momentul producerii accidentului, indiferent de modul de protocolare a acestuia, prin proces-verbal întocmit de poliție ori  prin constatare amiabilă de  accident.
  (2) Dacă la momentul producerii evenimentului vehiculul era însușit și folosit fără acordul proprietarului și acest lucru a fost sesizat în scris poliției, coeficientul din  sistemul bonus-malus al asiguratului nu  este influențat.

Art.   70.   —   Clasele  bonus-malus  și   coeficienții  aferenți acestora sunt prezentați în anexa nr.  9.

  Art.   71.   —  (1)  Dacă în  perioada de  referință nu  au  fost înregistrate daune plătite, asigurații beneficiază de  un  bonus, respectiv o reducere a primei de asigurare, după cum urmează:
—  o clasă, în  cazul în  care noua poliță se  încheie pentru o perioadă de  6 luni;
— două clase, în cazul în care noua poliță se încheie pentru o perioadă de  un  an.
  (2)  Dacă în perioada de  referință au  fost înregistrate daune plătite asigurații sunt penalizați prin aplicarea unui malus, respectiv majorarea primei de  asigurare, conform tabelului prezentat în anexa nr.  9.
  (3)  Pentru o perioadă de  referință se  poate aplica cel  mult o malusare.

  Art.  72.  — (1) În situația în care un asigurat deține mai multe vehicule sistemul bonus-malus se  aplică distinct pentru fiecare vehicul în parte.
  (2)  În cazul înstrăinării/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii  clase de  bonus-malus pentru un  vehicul nou-dobândit se face pornind de  la clasa bonus-malus de  care asiguratul a beneficiat anterior.

  Art.  73.  —  (1)  În situația în care din  motive tehnice baza de date CEDAM nu  poate fi interogată sau datele oferite sunt în neconcordanță cu documentele prezentate de asigurat, asigurătorul poate stabili daunalitatea pe  baza documentelor puse la dispoziție de  asigurat.
  (2) Pentru asigurații persoane juridice, sistemul bonus-malus se  aplică pentru toate polițele încheiate începând cu  data de1 ianuarie 2012.

TITLUL V
Dispoziții finale

  Art.  74.  —  (1)  În  cazurile în  care despăgubirile se  stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va  acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă.
  (2)  În  cazul obligării la  prestații bănești periodice, sumele stabilite în  condițiile prevăzute la  alin. (1)  se  vor  plăti până la reducerea sau încetarea stării de  nevoie ori  a incapacității de muncă, ținându-se seama de  deciziile de  pensionare, de certificatele medicale și  de  alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu  respectarea limitelor de  despăgubire stabilite prin polița de  asigurare RCA.

  Art.  75.  —  În cazul în care după plata despăgubirilor pentru vătămări corporale, stabilite prin hotărâre a organului de jurisdicție competent, intervine decesul victimei ca  urmare a aceluiași accident, se va recalcula despăgubirea potrivit prevederilor art.  49  pct. 2.

  Art.  76.  — Asigurătorii RCA sunt obligați să  comunice asiguraților condițiile privind această asigurare, prevăzute de prezentele norme.

  Art.  77.  —  Pentru respectarea intereselor asiguraților, Comisia de  Supraveghere a Asigurărilor, prin atribuțiile sale, analizează și rezolvă eventualele reclamații primite de  la asigurați sau de la alte persoane fizice și juridice care apelează la serviciile societăților din  domeniul asigurărilor.

  Art.  78.  — Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de către societățile de  asigurare se  sancționează în  condițiile și potrivit prevederilor Legii nr.  32/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale  Legii nr.  136/1995, cu modificările și completările ulterioare.

  Art.  79.  — Anexele nr.  1a), 1b), 2, 3, 4, 5, 6, 7, 7a), 8 și 9 fac parte integrantă din  prezentele norme.
 

„Monitorul Oficial” R.A., Str.  Parcului nr.  65,  sectorul 1, București; C.I.F. RO427282,IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București / IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax  021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro

 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  858/6.XII.2011